Lipan

Denumire stiintifica:
Thymallus thymallus (familia Salmonide)

Mai este denimit:
Cimbrisor, Aramiu

Raspandire:
Traieste in zonele imediat inferioare inaltimilor la care se gaseste pastravul, motiv pentru care altitudinea respectiva se numeste si 'zona lipanului', intr-adevar, in aceste zone lipanul traieste in numar predominant. Este un peste destul de raspandit in Europa, putand fi gasit aproape pretutindeni, in raurile de munte cristaline, reci, cu cursul rapid si cu debit relativ mare si constant. In tara noastra, lipanul traia candva in mai multe rauri decat astazi. Exploatarea nerationala din trecut a padurilor a exercitat o influenta nefasta si asupra populatiei de lipan ce traia in zonele respective. Lipanul este prezent in raurile Moldova, Moldovita, Suceava, Bistrita si Dorna, precum si in unii afluenti ai acestora, in Raul Doamnei, Buzau, Basca, Arges, Lotru, Jiu, Jiet, Cerna, Timis, Viseu, Tisa, in Somesul Mare si Somesul Mic, Crisul Negru, Aries si in unii afluenti ai acestuia, in piriurile Iara, Dragan si Iad, in raurile Sebes si Strei si in afluenti ai acestora, precum si in Raul Mare, in paraul Varghis si in mai mica masura in unii afluenti ai Oltului. Cel mai raspandit pare a fii pe cursul superior al Muresului si afluentii sai din zona Toplita-Deda-Bistra.

Caracteristici:
Printre celelalte specii de salmonide ce traiesc la noi, lipanul poate fi recunoscut in primul rind dupa forma eleganta a corpului, mult alungit, usor turtit lateral. Capul se ascute spre bot, linia sa dorsala desfasurandu-se drept de la bot spre caudala. Pe spate se distinge o inotatoare mare, asemanatoare cu panza unei corabii, impodobita cu 3-5 randuri de pete; cea de-a doua inotatoare din apropierea caudalei este o inotatoare adipoasa, caracteristica salmonidelor. Solzii, relativ mari, sunt repartizati uniform pe toata suprafata corpului si adanc implantati. Ochii lipanului sunt relativ mari, gura spre deosebire de pastrav este mica, cu buza superioara putin mai mare decat cea de jos. Dintii, marunti, sunt asezati in gura intocmai ca firele unei perii. Maxilarele cel inferior si cel superior sunt putin rezistente, rupandu-se usor daca pescarul forteaza carligul pe care pestele l-a muscat. Lipanul este un peste cu un colorit frumos, care se schimba odata cu varsta si variaza in functie de caracteristicile mediului respectiv. Pe spate are o culoare gri-verzuie, uneori cu nuante brune; flancurile sunt argintii, batind in unele cazuri spre roz, iar abdomenul alb-argintiu, dungat uneori cu rosu. Capul si partile laterale sunt impodobite cu pete, in unele cazuri dungi, repartizate neregulat, de culoare inchisa, aproape neagra. Inotatoarea dorsala, desfacuta in forma de evantai si de culoare sidefie, este ornata cu 3-5 randuri de pete negre, verzui uneori chiar liliachii, inotatoarele perechi sunt galbui, batand uneori spre rosu. Exemplarele cel mai des intalnite in apele noastre au o lungime de 30-35 cm, atingand destul de rar 40-50 cm. Greutatea medie a acestora este de 300-350 g, dar in apele cu adevarat prielnice pentru lipan unele exemplare ating chiar si 500-600 g. S-a pescuit si la noi un exemplar lung de 55 cm, in greutate de l kg, la musca artificiala.

Comportament:
Lipanul traieste in zonele mai joase ale raurilor montane, acolo unde apele acestora sunt ceva mai calde, mai domoale, iar debitul este mai mare. Intre zonele preferate de pastrav si cele locuite de lipan nu se poate trage o linie despartitoare, intrucat lipanul urca adesea in amonte si, de asemenea, pastravul coboara cateodata in teritoriul lipanului. Dupa cate o ploaie mai abundenta, lipanul poate fi intalnit si in zone mai joase, ca de exemplu cele caracteristice scobarului si mrenei, dar de indata ce cotele raului incep sa scada, el se retrage in sus, la locurile sale. In zona lipanului, raurile au apa limpede, nu prea adanca, cu albia acoperita de pietre, insa nu cu curenti prea puternici. Temperatura apei se ridica de regula, pe timp de vara, la 16 grade C, dar nu depaseste niciodata 18 grade C. Dupa ploi, apa devine tulbure, motiv pentru care lipanul paraseste temporar aceasta zona, indreptandu-se spre locuri unde apa este mai curata. De mentionat ca lipanul evita intotdeauna apele statatoare, motiv pentru care nu apare niciodata in lacurile montane, unde ruda sa, pastravul, si mai ales pastravul de lac, se simte extrem de bine. Locurile de adapost din raurile montane, precum si comportamentul lipanului se aseamana cu cele ale pastravului indigen. Si lipanul sta la panda in apa, orientandu-se impotriva curentilor, asteptand ca raul sa aduca hrana spre el. Ramane asa, in aparenta nemiscat, uneori chiar timp de o ora, atentia fiindu-i atat de concentrata asupra pandei, incat poate fi prins chiar cu mana. Aceste locuri de panda se gasesc, de obicei, in vecinatatea malului sau acolo unde apele mai iuti se infrunta cu cele mai linistite. Adeseori se ascunde dupa cate un obstacol mai mare din apa bolovan, radacina sau creanga groasa, piloni etc. , asteptand sa sara asupra prazii. In timpul cautarii hranei, este totusi mobil in limitele unei zone relativ restranse a raului. Exemplarele mai mici si mai ales puietul se intretin de regula in grup, in timp ce exemplarele mai mari, mai in varsta duc o viata solitara. Atat lipanii tineri, cat si cei maturi, la ivirea unui pericol, se retrag fulgerator sub malurile spalate ale raului sau dispar fara urma in vartejurile din apropiere, lucru de care pescarii sportivi trebuie sa tina seama. Modul in care se hraneste este asemanator pastravului indigen, insa din cauza ca are gura mai mica, lipanul nu poate manca pestisori. Hrana lui o constituie molustele, racii si insectele acvatice minuscule, precum si larvele acestora, dar prefera insectele care zboara deasupra apei dupa care se arunca mai acrobatic si la mai mare inaltime decat pastravii. Daca exista o cantitate suficienta de astfel de insecte zburatoare, lipanul renunta la hrana pe care ar putea sa si-o procure sub nivelul raului. In lunile mai calde, cand deasupra apei plutesc o multime de musculite, viespi si fluturi, lipanul se mentine in straturile superficiale ale raului, in timp ce in lunile mai reci, ploioase, se retrage spre adanc, unde apele sunt mai linistite si unde gaseste si hrana corespunzatoare. Uneori consuma insa icrele altor pesti, caracteristica pentru care unii specialisti il considera pe nedrept, distructiv. Lipanul constituie pestele ideal pentru pescuitul sportiv cu musca artificiala usoara. Lipanul isi depune icrele primavara, in martie-aprilie. Femelele ating maturitatea sexuala, de obicei, la varsta de 3 ani. In perioada de reproducere, lipanii migreaza in grupuri in susul raului, unde apele sunt mai linistite, si acolo trec la alegerea perechilor. O femela depune cate 6-7000 boabe de icre pe kilogram-corp. Carnea lipanului este gustoasa si ca atare extrem de apreciata este alba, dezlipindu-se in bucati compacte de pe oase; constituie un aliment bogat in substante nutritive, indeosebi in lunile mai reci, cind nu are nici un gust secundar neplacut.

Pescuitul:
Lipanul este un peste ideal pentru pescuitul sportiv cu musca artificiala usoara, prinderea sa solicitand multe cunostinte si o mare indemanare din partea pescarilor. Este un peste chiar mai precaut decat pastravul indigen, motiv pentru care pescarul sportiv trebuie sa dispuna si de multa experienta. Dupa agatarea carligului obosirea lipanului este mai dificila decat cea a pastravului de aceeasi greutate corporala, intrucat el lupta darz si opune o rezistenta sustinuta. Desi oboseste mai repede decat pastravul indigen, lipanul nu poate fi scos la mal fara emotii, pentru ca gura moale a pestelui se poate rupe, eliberand carligul. Problema se rezolva insa daca tragem repede lipanul in minciog, inainte ca el sa-si dea seama de situatia in care se afla si sa incerce sa fuga. Odata ce s-a intepat carligul, lipanul se straduieste sa ajunga cat mai rapid in zona unde curentul apei este cel mai puternic, oprindu-se cateodata neasteptat, facand salturi si avantandu-se apoi din nou, din rasputeri, spre valurile involburate. Sarcina pescarului, in acest caz, este aceea de a impiedica pestele sa ajunga in zonele cu curenti puternici, dirijindu-l pe cat posibil spre locurile mai linistite. Daca acest lucru nu este posibil, trebuie sa incerce sa dirijeze lipanul spre minciog, in directia cursului raului, spre a minimaliza riscul ruperii carligului. Perioada de reproducere a lipanului tine de la 1 martie la 31 mai. Pescuitul: este admis intre 1 iunie si sfarsitul lunii februarie, nu cu rezultate optime pe tot parcursul acestei perioade. Cea mai favorabila perioada se situeaza dupa 15 septembrie, cand incepe interdictia de pescuit a pastravului indigen. In zilele mai calduroase, cu soare, din octombrie si noiembrie, lipanul sare neobosit dupa insectele ce zboara deasupra apei, pescuitul lui cu muste artificiale fiind atunci deosebit de eficient. Cele mai slabe rezultate se obtin in saptamanile toride din iulie-august, cand apetitul acestui peste piere. Lipanul trebuie cautat in portiunile de rau unde albia este acoperita cu pietris si apele sunt relativ linistite. Daca observam cu atentie aceste portiuni, fara a ne trada prezenta, ne vom convinge ca pasiunea acestui peste este de a vina insectele zburatoare, asupra carora se arunca iesind vertical din apa, iar in caz ca da gres, repeta atacul cu un dinamism extraordinar. Daca nu a reusit sa prinda insecta, avand gura mica, se scufunda usor cu o miscare brusca si zvacneste din nou cu acelasi elan. Vanatoarea continua neobosit pana ce se satura, miscarile sale acrobatice incantand orice iubitor de natura si bineanteles in primul rand pe pescarii sportivi. Pentru pescuitului lipanului este necesar un echipament de pescuit cu musca artificiala usoara, care poate fi identica cu cele cu care dam la pastrav indigen, insa unele firme straine produc muste artificiale speciale pentru lipan. Mustele artificiale potrivite pentru lipan sunt confectionate din putine pene, de obicei de culoare rosie-albastruie, prevazute cu codite argintii. Pentru pescuitul eficient al lipanului se utilizeaza muste artificiale Red Palmer, Red Spinner, Red Tag, Baxmann, Blue Dun, Blue Bottle, Crey Palmer, Witch, Grey Quill etc. In alte tari, dintre momelile naturale se utilizeaza insecte de talie mai mica, lacuste, chiar rame, acestea din urma fiind neetice si nepotrivite caracterului nobil al acestui peste frumos. Guta necesara nu trebuie sa fie niciodata mai groasa de 20. Singura metoda admisibila, 'fair-play' de pescuit a lipanului este cea cu musca artificiala, fiind de datoria pescarilor sa protejeze acest peste splendid impotriva tuturor altor metode de capturare nedemne de el.